Imnurile Sacre

In afara de Imnurile sacre pe care traditia i le atribuie lui Pitagora, volumul mai cuprinde: Viata lui Pitagora scrisa de discipolul sau Porhyr, si Comentarii la Imnurile sacre ale unui alt pitagorician, Hierocles. "Caracteristica scrierilor pitagoreice este elevatia ideilor, inspiratia, o dorinta constanta de a prezenta toate lucrurile in dependenta de fiintele inteligibile si de a explica totul cu ajutorul numerelor, o expunere mistica si simbolica ce nu exclude rationamentul, o forta si o profunzime ce tradeaza opera unei scoli si nu a unui singur om, si o doctrina revelata" (Proclus, In Tim.).

Dupa opinia lui Iamblichos, Pitagora a fost primul care a inventat conceptul de filozofie. El o definea ca un efort spre intelepciune, o dragoste de adevar. Intelepciunea era pentru el stiinta adevarului aflat in fiinte, si intelegea prin fiinte tot ceea ce este nematerial, vesnic, esentialmente activ, asa cum sunt toate lucrurile care au o existenta proprie si care raman vesnic si imuabil ceea ce sunt. La acest adevar se ajungea doar prin exercitiul inteligentei. Dar cum inteligenta noastra este partea divina din noi insine, cu cat se lumineaza prin potolirea tulburarii patimilor si cu cat se purifica prin intermediul dialecticii, cu atat se apropie de puritatea si de lumina Cauzei supreme din care purcede.

Pare sigur ca pitagoricienii au intrevazut si semnalat o forma superioara de cunoastere. Exista o stiinta perfecta, ce consta in cunoasterea naturii si a esentei eterne a lucrurilor si mai ales a ordinii perfecte ce domneste in fenomenele ceresti. Insa aceasta stiinta depaseste cunoasterea omului si ii este interzisa. Este ceea ce am putea numi intelepciune, care este privilegiul zeilor. Totusi, chiar daca omul tanjeste dupa ea si daca aceasta dorinta face din el un iubitor de intelepciune sau un filozof, el nu o poseda niciodata in perfectiunea sa absoluta; stiinta sa imperfecta se misca in zona schimbarii, a fenomenului, a dezordinii, si efortul curajos si chinuitor pe care il face pentru a o atinge constituie insasi virtutea sa.

Scopul doctrinei lui Pitagora, scrie Fabre d'Olivet, "era de a-i lumina pe oameni, de a-i purifica de viciile lor, de a-i izbavi de greselile lor, de a-i conduce la virtute si la adevar; si, dupa ce i-a facut sa treaca prin toate gradele intelegerii si inteligentei, de a-i face asemenea Zeilor nemuritori". Prin cunoastere se obtine adevarul, spune Porphyr, "si adevarul este singurul lucru care ne poate apropia de zei", caci, asa cum spune Pitagora, "Zeul are drept trup lumina si drept suflet adevarul".