Curierul fiscal, Nr. 3/2010

Curierul fiscal, Nr. 3/2010
Preț: 21,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2010
Pagini: 60

DESCRIERE

Curierul fiscal, Nr. 3/2010

47, 48, 49 şi, în sfârşit, 50! Nu e o numărare a unor trepte ce trebuie urcate, chiar dacă putem spune că nu a fost foarte uşor. Nu reprezintă nici etajele unui zgârie nori, chiar dacă de la primul pas urmărim să tot urcăm. Nici numerele unor tramvaie, chiar dacă am încercat să nu deraiem de pe liniile calităţii. E … numărul 50 al Revistei Curierul fiscal!
Se împlinesc 50 de luni de când intrăm în casele oamenilor, îi ajutăm în meseria lor, aducem prin articolele publicate lumină asupra fiscalităţii. 50 de luni de muncă, 50 de luni de inspiraţie, 50 de luni de speranţe, 50 de luni de confirmări, 50 de sticle de şampanie, 50 de luni care ne obligă să mergem mai departe. 50 de luni şi de când, lună de lună, cititorii aşteaptă cu nerăbdare apariţia revistei (sau cel puţin aşa ne place să credem).
Privind în urmă, parcă a trecut o veşnicie de la apariţia primului număr. Şedinţă de redacţie: ce articole am primit? ce articole vom publica în primul număr? cum vom atrage colaboratori? şi, mai ales, cum vom face să fim utili şi apreciaţi de cititori? Apoi, număr de număr, istoria se repeta, dar de fiecare dată puţin altfel: articolele parcă curgeau de la sine, revista creştea şi în informaţie şi în calitate, am iniţiat o pagină a colaboratorilor permanenţi care devine neîncăpătoare şi colaborările noi încă mai vin, mândrindu-ne să avem ca parteneri lună de lună cele mai pertinente voci din domeniul fiscalităţii, cititorii au început să ne îndrăgească şi să ne aprecieze.
Privind înainte, vor urma alte şi alte luni de luptă cu fiscalitatea (armistiţiul credem că nu e posibil). Însă oricât de greu va fi, vom merge înainte. Bucuria apariţiei unui nou număr nu se poate compara decât, poate, cu bucuria apariţiei numărului anterior. Totuşi, la fel ca pentru orice primă reuşită într-un domeniu, primul număr al revistei va rămâne ceva aparte. Este … geneza. Este punctul de plecare, fără de care nu poţi ajunge la 50 de numere şi apoi la mai multe.
Nu putem să nu vă mulţumim tuturor pentru sprijinul pe care ni l-aţi acordat în aceşti 4 ani (autori, cititori, editură). Fără voi am fi fost doar o revistă oarecare. Împreună suntem CURIERUL FISCAL! Şi chiar dacă a trecut timpul, noi am rămas la fel de exacţi, de riguroşi, păstrându-ne deviza „Noi dăm ora exactă în fiscalitate!”.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.034 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.