Obeliscul negru

Traducere din limba germană de Sanda Munteanu

Romanul Obeliscul negru a avut două ecranizări, una în regia lui Krzysztof Lang, iar cealaltă în regia lui Peter Deutsch.

„Sînt un om modern şi am o înclinaţie puternică spre autodistrugere.” (Erich Maria Remarque)

Sîntem în primăvara anului 1923, cînd Germania încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial. Inflaţia creşte, iar marca germană se devalorizează şi ajunge să fie folosită drept hîrtie de tapet în odăile celor disperaţi, ca un accesoriu al indiferenţei. Tînărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoştinţă cu mica societate boemă care-l ajută să-şi uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apasă viaţa locuitorilor, şarmul şi eleganţa anilor 1920 supravieţuiesc şi schiţează o mică pînză a existenţei vag amprentate de un lux vetust în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Mühle şi la bodega Blume. Ludwig, a cărui tinereţe a fost furată de război, e frămîntat de întrebări legate de viaţa în mijlocul acestui haos. Aşa ajunge să o întîlnească pe Isabelle, tînăra tulburată alături de care speră că va găsi iubirea, salvarea atît de căutată, dar şi sensul atrocităţilor unui război pe care lumea, încercînd să subziste, deja începe să le uite.

„Pacea lumii! Niciodată nu s-a vorbit atît de mult despre ea şi niciodată nu s-a făcut atît de puţin pentru ea ca în epoca noastră; nu au existat niciodată atîţia profeţi mincinoşi, atîtea minciuni, atîta moarte, atîta distrugere şi atîtea lacrimi ca în secolul nostru, în secolul XX – secolul progresului, al tehnicii, al civilizaţiei, al culturii maselor şi al uciderii în masă. De aceea, nu te supăra, cititorule, dacă mă întorc în timp la acei ani legendari în care speranţa plutea încă în aer, ca o flamură, iar noi credeam încă în noţiuni atît de dubioase ca omenia, dreptatea, toleranţa şi mai credeam şi că un război mondial a putut servi în suficientă măsură drept învăţătură pentru o întreagă generaţie.” (Erich Maria Remarque) 

„Erich Maria Remarque are puterea de a impresiona prin cuvinte, de a stîrni raţiunea, dar şi sensibilitatea. Această putere îi vine din credinţa că omul e nemuritor.” (The New York Times)