Buletinul Casatiei, Nr. 1/2010

DESCRIERE
Buletinul Casatiei, Nr. 1/2010
Începând cu luna ianuarie a anului 2010, Buletinul Casaţiei va fi publicat lunar, calendarul de publicare urmând să includă lunile ianuarie-iunie şi septembrie-decembrie, excluzând lunile iulie şi august, care corespund vacanţei judecătoreşti.
În paginile fiecărui număr al revistei se vor regăsi, în rezumat, decizii recente prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat, cu valoare de principiu, probleme de drept, precum şi cele mai noi decizii în interesul legii. Trimestrial, revista oficială a instanţei supreme va include şi rubricile comunicări şi doctrină.
Numărul 1/2010 al Buletinului propune, ca de fiecare dată, cele mai semnificative decizii pronunţate de Instanţa Supremă.
Deciziile de speţă publicate în rubrica Jurisprudenţă sunt structurate astfel:
Secţiile Unite – Decizia nr. 10/2009 şi Decizia nr. 11/2009
Secţia de contencios administrativ şi fiscal – 3 decizii
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală – 4 decizii
Secţia comercială – 4 decizii
Secţia penală – 6 decizii
Revista Buletinul Casaţiei pune la dispoziţia cititorilor mai multe instrumente de căutare:
- cuprins – în limba română, engleză şi franceză
- index alfabetic – cu trimitere la numerele marginale ale deciziilor
- listă cronologică a deciziilor pe secţii – cu trimitere la numărul de pagină

Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 71,91 leiPRP: 79,90 lei
- 18,40 leiPRP: 23,00 lei
- 18,40 leiPRP: 23,00 lei

RECENZII