Adevarul despre alimentatie - Dr. Virginia Faur
DESCRIERE
Cititorule,
Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun...
În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu ne prea oferă cuvenite remedii. Pare o ingratitudine ca, într-o asemenea atmosferă de confuzie, să invoci coordonata spirituală în ecuaţia existenţei, nu-i aşa?!
Sufletul îmi spune, însă, că există un mare adevăr în simţirea ta, pe care, fără să vrei, îl ignori, sau poate că nu l-ai perceput încă. Este medicul tăcut din tine, ale cărui limite tind spre infinit pentru că infinit este Cel Ce Ne-a Creat. De ce ar fi mai important medicul din afara ta? De ce nu-l preţuieşti pe cel cu care te-a înzestrat Bunul Dumnezeu? Este imunitatea, sistemul natural de apărare al fiecăruia, vocea lăuntrică, echilibrul şi măsura în toate. Vai, de câte ori îi nesocotim avertismentele, ba chiar îi adresăm sudălmi în numele unui adevăr pierdut, apoi căutat şi redobândit, întrucâtva, în afara noastră! El tace şi suferă, ne mângâie în loc să ne certe, iar viaţa merge înainte.
Înţeleptul ne îndeamnă să ne ghidăm după suflet, şi mai puţin după minte, cea plină de prejudecăţi. şi el are dreptate.
Gândul îmi alunecă la marele Hipocrat, amintindu-mi de avertismentul său cald şi generos ca o adiere: „Omule, eşti primul tău medic! Eşti ceea ce mănânci!”.
Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 56,05 leiPRP: 59,00 lei
- 16,00 leiPRP: 20,00 lei
- 16,00 leiPRP: 20,00 lei
RECENZII