STRATEGIA HAOSULUI. BILANȚUL PLANIFICĂRII APĂRĂRII ÎN ROMÂNIA (2004-2014)

STRATEGIA HAOSULUI. BILANȚUL PLANIFICĂRII APĂRĂRII ÎN ROMÂNIA (2004-2014)
Preț: 26,00 lei
Disponibilitate: în limita stocului
ISBN: 978-606-537-283-2
Anul publicării: 2015
Pagini: 182
Format: 13 × 20

DESCRIERE

STRATEGIA HAOSULUI. BILANŢUL PLANIFICĂRII APĂRĂRII ÎN ROMÂNIA (2004-2014)

Așadar, cu talentul și incisivitatea unui jurnalist, asociate acribiei riguroase tipice unui veritabil istoric, Alexandru Purcăruș a demontat metodic, pas cu pas (nu neapărat iohannisist), tot traseul aplicării Legii 473 de planificare a apărării și elaborării Strategiei de Apărare Națională, care devine limpede pentru orice contribuabil român, conștiincios plătitor de taxe și impozite menite să acopere nu doar chibzuite cheltuieli pentru apărarea statului, dar și indemnizațiile legiuitorilor aleși.

  Această carte ne lămurește așadar, cu subiect și predicat, de ce legile românești (inclusiv Constituția) sunt stufoase și prost alcătuite, permițând orice interpretare oneros-ticăloasă, de ce ele trebuie mereu modificate și completate, de ce toată lumea (juriști, politicieni, miniștrii, analiști) le invocă în gura mare, dar aproape nimeni nu le citește (ce rost practic ar avea? Sic!), de ce suntem mereu surprinși de viduri legislative în orice domeniu (iar dacă legea exist, lipsește, ca un făcut, metodologia de aplicare), amplificând până în pragul catastrofei tradiționala și vesela noastră dezorganizare și harababură mentală și acțională.

   Înțelegem din acest volum că – deși legea, în genere, este ignorată cu aroganță, deoarece este considerată stânjenitoare sau sâcâitoare în majoritatea situațiilor de către politicienii români – ea este invocată și aplicată cu o bruscă rigoare doar atunci când măcar un paragraf al ei se dovedește de utilitate politică imediată. Nimănui din cele trei palate definitorii ale politicii românești (Cotroceni, Victoria, Parlament) pare să nu-i fi păsat de faptul că președintele Băsescu depășise cu mult ter-menul de șase luni de la prima învestire pentru elaborarea și promovarea, conform Legii 473 din 2004, a Strategiei de Apărare Națională, dar „amănuntul” a devenit dintr-odată extrem de important, doar pentru că a servit drept argument juridic pentru prima suspendare a președintelui.

Călin Hentea

 

  Fără a se lăsa descurajat de hățișul inconsecvențelor experților români, Alexandru Purcăruș investighează, ierarhizează și interpretează datele publice aflate la dispoziție printr-o lectură extinsă și precisă a documentelor, discursurilor și dezbaterilor momentului pe problematica în discuție, realizând o incursiune și în perioada comunistă cu privire la planificarea apărării. Fără a fi obstinat de a incrimina pe cineva anume, de a pune la zid instituții sau persoane publice, autorul argumentează prin extrase și texte bine alese că demagogia și cinismul nu pot ține loc de reformă și că legile și strategiile nu sunt simple hârtii pe care le aruncăm în sertare până când altele le vor înlocui. Mai mult, pe baza textelor selectate din afirmațiile diferiților protagoniști – doctorii în științe militare, consilierii prezidențiali, președintele și diverșii premieri sunt confruntați cu propriile declarații – sunt evidențiate bâlbâielile, inconsecvența și ignoranța într-un domeniu de maximă seriozitate și importanță, cum este cel al securității naționale.

   Pornind de la această constatare, este citat unul din consilierii prezidențiali, care spune: „(…) o Strategie Națională de Apărare este echivalentă cu o Strategie de Securitate (...)”, în timp ce un alt consilier prezidențial afirma: „Strategia de Securitate este distinctă de Strategia de Apărare, din moment ce sunt pomenite separat”. Iată cum acești consilieri se contrazic între ei, dar sunt în dezacord și cu „Regulamentul de organizare și funcționare al Administrației Prezidențiale”, conform căruia Strategia de Securitate este distinctă de Strategia de Apărare. Cu multe asemenea exemple, este evidențiat și argumentat cu „materialul clienților” că ne aflăm în bezna unui labirint legislativ care nu s-a finalizat prin strategii credibile, adaptate și aplicabile sistemului de apărare și securitate al României, stat aliat NATO.

   Nu doar abordările diferite îi oferă material de lucru autorului, dar și lentoarea în aplicarea legilor, ceea ce confirmă o vorbă de duh de-a lui Confucius: „Ignoranța este noaptea minții, dar o noapte fără lună și stele”.

General maior (r) Iordache OLARU

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.051 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.